Kalutkiewicz, Reprezentanţa SUA: TTIP nu poate forţa pe cineva să cumpere sau să consume produse pe care nu le doreşte

Autor: Sorin Alexandru | miercuri, 15 iunie 2016 | 0 Comentarii

Acordul de Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), ce este în curs de negociere între SUA şi UE, “are multe aspecte dar nu poate forţa pe cineva să cumpere sau să consume produse pe care persoana respectivă nu le vrea”, a declarat miercuri, la o masă rotundă cu jurnaliştii, Kate Kalutkiewicz, asistent al negociatorului-şef desemnat pentru TTIP din partea Reprezentanţei SUA pentru Comerţ Internaţional.

Aceasta a participat la o dezbatere pe marginea negocierilor pentru TTIP şi impactul asupra României, organizată de Comisia pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor. 

În cadrul evenimentului, Kate Kalutkiewicz a vorbit despre negocierile privind Acordul de Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, sectoarele în care dialogul este cel mai dificil, dar şi despre beneficiile ajungerii la un acord comercial viabil între SUA şi UE. 

“TTIP are multe aspecte, dar nu poate forţa pe cineva să cumpere sau să consume produse pe care persoana respectivă nu le vrea. Vrem un proces de reglementare ce se bazează pe evaluarea riscurilor”, a spus Kalutkiewicz, referitor la situaţia comerţului între SUA şi UE în viitor. 

Ea a susţinut că sectorul unde există cele mai multe provocări este agricultura şi a a arătat că etichetarea produselor, în contextul existenţei acordului, în viitor, trebuie făcută “în mod nediscriminator”. 

“Nu vrem să schimbăm legea europeană ce priveşte organismele modificate genetic. Este creată cu cele mai bune intenţii. Sunt câteva întârzieri în implementarea legislaţiei, dar nu asta este miza în negocierile TTIP”, a adăugat Kalutkiewicz. 

Totodată ea a vorbit şi despre etichetarea produselor ce vor face obiectul schimburilor economice SUA -UE, arătând că procedeul este reglementat de World Trade Organization. ”O dezbatere pe tema asta este grea în aceeaşi măsură precum o dezbatere referitoare la cine are standardele cele mai bune (SUA sau UE – n.r.)”, a mai spus Kalutkiewicz. 

Negocierile pentru TTIP au loc în timp ce în Marea Britanie, pe 23 iunie, va avea loc un referendum privind ieşirea din UE (Brexit). “TTIP e o negociere cu UE, nu cu Marea Britanie. Detaliile le vom afla pe 24 iunie”, a adăugat oficialul, în acest context. 

“TTIP e important acum. Globalizarea se întâmplă, va continua. Putem să ne ascundem după deget, dar, în viitor, contextul global va fi diferit. Noi vom încerca să prindem lucrurile din urmă. De asta vrem să încheiem negocierile curând”, a spus ea. 

De asemenea, Kate Kalutkiewicz a apreciat că TTIP va creşte competitivitatea, atât în mediul de afaceri din UE cât şi în cel din SUA. 

“Nu pot prezice (ce se va întâmpla după semnarea TTIP – n.r.). Putem să ne uităm la acordurile anterioare. Putem să ne imaginăm că, dacă promovăm un climat mai deschis şi mai transparent şi bariere mai puţine, vom vedea mai multe investiţii dar vom putea şi cere companiilor să îşi crească competitivitatea la nivel global. Dacă stabilim standarde comune în sectoare-cheie, putem să lucrăm împreună pentru a ridica standardele acestea la nivel mondial. Vom ‘exporta’ aceste standarde în ţări care nu fac parte din TTIP”, a afirmat ea. 

Potrivit lui Kate Kalutkiewicz, SUA îşi doresc ca TTIP să fie “un acord cuprinzător şi ambiţios” şi a susţinut că, în acest sens, există un dialog extins atât cu sindicatele cât şi cu întreaga societate civilă. “Încercăm să facem un efort să ne întâlnim cu toată societatea civilă, pentru că vrem să auzim toate vocile implicate în acest proces. Când vine vorba de experienţa în ceea ce priveşte legislaţia muncii (noi, SUA – n.r.) avem un punct de vedere demn de luat în seamă”, a adăugat ea. 

AGERPRES

Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:

  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/

Echipa CAPITAL.

Leave a Reply